LEGENDE ȘI MITURI - AMETISTUL

Din timpuri străvechi, cristalele au reprezentat un accesoriu folosit de către om în scopuri diverse. Vânătorii foloseau anumite pietre pentru a le purta noroc, cei din lumea regală purtau bijuterii cu cristale în vederea unei permanente bunăstări, numeroase cristale fiind utilizate ca amulete în intreaga lume. 

De-a lungul timpului, AMETISTUL a reprezentat puterea, așa încât este asociat cu regalitatea, dar este des întalnit și în lumea clericilor.

Ca piatră spirituală, ametistul a fost folosit de vechii egipteni în ritualurile de trecere în lumea de dincolo.

Grecii antichității au numit cuarțul violet ametist, ceea ce însemna "neintoxicat" (cu vin). Semnificația acestuia își are originea în legenda potrivit căreia Dionysos, zeul vinului, simțindu-se insultat de cuvintele unui muritor, decide să se răzbune pe primul om care îi iese în cale, trimițând doi tigri asupra lui. Acest om este o tânără fecioară pe nume Ametysta, aflată în drum spre templul zeiței Diana. Pentru a o salva din calea tigrilor, Diana o transformă pe Ametysta într-o statuie de cuarț clar, strălucitor. Dionysos își regretă fapta și plânge, vărsând lacrimi de vin peste statuie. Astfel statuia capătă culoarea violet, iar cuarțul violet devine piatra care promovează înțelepciunea, mintea limpede și potolește patimile.

În mod tradițional, ametistul este piatra celor născuți în luna februarie, dar este și piatra zodiei Pești (19 februarie - 20 martie).

Sursa info: thehealingchest.compsychicsdirectory.com

  

Descoperă și alte bijuterii cu ametist sau fă o comandă personalizată.